Există Dumnezeu? Am găsit foarte interesant faptul că se acordă atât de multă atenţie acestui subiect. Ultimile statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat. În ceea ce mă priveşte, cred că discuţia ar trebui să aibă o direcţie cu totul opusă.
În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. ” ‘Tomo’ i-a zis Iisus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).
Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmul 19:1-4). Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”. Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: “Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1). Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă.
În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”. Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.
Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia. În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva “ne-cauzat” care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există. Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?
În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede minciuni în locul lor. Romani 1:25 declară: “căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).
Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi “ştiinţific” sau pentru că “nu ar exista dovezi”. Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator. Dumnezeu există şi toţi ştim la urma urmei că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.
Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi. Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. În final, existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6). Credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-o zonă bine luminată unde 90% din oameni deja locuiesc.
Articol preluat de pe gotquestions.org
Comentariile sunt moderate. Te rog să folosești un limbaj civilizat, în caz contrar comentariul nu va fi publicat pe site.
Pentru a-ți alege imaginea de la avatar, fă-ți cont pe gravatar.com.
sunteti fara scapare. stiinta intaintea religiei
credeti in fapte concrete si nu in fum
Credem exact în fapte concrete. Pentru noi sunt fapte concrete. Voi scrie în curând un nou articol în acest sens.
Tu esti fara scapare! Mai bine ,incearca sa iei O SFANTA BIBLIE ,in maini,si citeste din carte apoi te vei convinge cat de mult gresesti. Gandeste-te numai puti: daca crezi in DUMNEZEU,castigi IMPARATIA CEREASCA,mantuirea sufletului tau; deci ,nu pierzi nimic; dar daca nu crezi,pierzi viata vesnica in gradina lui DUMNEZEU,si vei trai ptr.vesnicie in iad. Alege: Ce pierzi daca nu crezi,si ce castigi daca crezi!!!! DUMNEZEU EXISTA!!!!Daca si tu existi,inseamna ca ,DUMNEZEU EXISTA!!!!
Existenta sau inexistenta lui Dumnezeu nu poate fi dovedita stiintific. Asta este un lucru mult prea evident. Dumnezeul descris de Biblie este Creatorul Universului si al vietii. Dumnezeu a creat viata si l-a creat pe om dupa chipul si asemenarea Lui, asa ni se spune in Geneza. Asta nu inseamna ca Dumnezeu este material ci ca omul are in el ceva din Dumnezeu, ceva de aceeasi natura cu al lui Dumnezeu si asta este spiritul omului, cel care v-a supravietui mortii fizice. Ni se mai spune ca Dumnezeu l-a creat pe om cu un scop si ca omul v-a da socoteala in fata lui Dumnezeu pentru ce a facut in viata lui terestra.
Cam asta ne spune Biblia despre Dumnezeu. Fiecare om este liber sa creada sau nu.
Este gresit sa spui ca exista dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Dovezile sunt ceva palpabil, de necontestat. Exista insa foarte multe indicii care ne duc cu gandul la existenta unei Inteligente Creatoare.
Nu este locul si spatiul aici sa aduc detalii dar cercetarile stiintifice in domeniul geneticii, microbiologia ne dezvaluie un microunivers extrem de complex si care inglobeaza o cantitate uriasa de informatie si inteligenta. Exista deci multe indicii ale existentei lui Dumnezeu.
Pe de cealalta parte si stiinta lucreaza cu indicii si nu cu doivezi sau fapte concrete cum spunea heinrich mai sus.
Toate ramurile stiintifice care fac parte din asa stiinta experimentala lucreaza ‘fapte concrete’ si ma refer aici la fizica, chimie, bologie ,matematica … In acest domeniu al stiintei, credibilitatea teoriilor stiintifice este data nu de valoarea sau celebritatea omului de stiinta ci de simplul fapt ca teoria stiintifica elaborata de acestia poate fi verificata de orice om. Oricine poate sa se convinga personal daca legea gravitatiei este o minciuna sau un adevar. Daca amesteci un acid cu o baza o sa obtii intotdeauna o sare si apa si asta o poate verifica orice om cu cunistinte elementare de chimie. Metoda de investigare stiintifica clasica poate fi aplicata in cazul acestor ramuri ale stiintiei.
Cand vine vorba insa de ramurile stiintei care se ocupa cu originiea universului si a vietii aici lucrurile se complica. Metoda stiintifica nu mai poate fi aplicata pentru ca pur si simplu am avea nevoie sa ne intoarcem in timp ceea ce e imposibil. In cazul acestor teorii mai mult sau mai putin stiintifice se lucreaza si aici cu indicii si nu cu dovezi. Daca luam teoria Big Bangului, avem doar niste indicii ca universul a aparul prin explozia unei ‘singularitati’ dar nu avem dovezi si nici nu putem avea dovezi pentru ca iesim din sfera stiintifica de investigare. Momentul ZERO al universului ne duc cu rationamentul la un univers redus la un punct de dimensiune zero, densitate si energie infinita. Aici am iesit din sfera omului de cunoastere.
Daca ne uitam in univers, exista gauri negre care au o densitate uriasa si care au o gravitatie asa de mare ca pana si lumina este inghitita de aceste gauri. Explozia unei gauri negre este ceva irational pentru mintea noastra. Ori universul, asa cum este descris de Teoria Big Bangului , la momentul Zero nu era nimic altceva decat o gaura neagra cu dimensune zero si energie si densitate infinita , deci gravitatie infinita, deci imposibil sa explodeze, conform teoriilor noastre stiintifice. E clar ca nu putem sti si nu vom sti niciodata ce a fost ‘atunci’. Am pus ghilimelele de rigoare tocmai ca sa accentuez pana si imposibilitatea de a vorbi despre acele evenimente pentru ca daca spui “atunci” te referi la ceva ce s-a petrecut pe scara timpului , ori in momentul zero al universului nu exista timp.
DUMNEZEU,nu stiu ce sa spun,dar eu cred ca nu exista,nu avem dovezi,eu cred ca lumea pe timpurilea acelea a fost foarte rea,asa ca cateva orase poate chiar o tara intreaba l-a invenctat pe dumnezeu ca sa faca lumea mai buna,dar nu a functionat foarte mult,oameni cu IQ mare nu cred in dumnezeu,ma consider unul din acesta,copiilor vostri,ar fi bine ca toata lumea sa stie ca dumnezeu nu exista,dar urmatoare generatie sa creada in dumnezeu,sa il bagam pe gura,ca lumea sa fie mai buna,dar cu oamenii de pe pamantul asta,
nu e posibil nimica,ms.
- Nici eu nu cred in Dumnezeu, nici in fiinte paranormale, spirite,… etc. Sa-ti explic ceva: De exemplu toata lumea spune ca dupa moarte este viata de apoi…nu-i adevarat, cand mori tu dispari ca si fiinta exact asa cum erai inainte sa te nasti …e trist dar asta-i e adevarul. Visele pe care le avem nu ni le da Dumnezeu ele sunt imaginari ce le avem noi de zi cu zi. Si de fapt nu Dumnezeu a creea lumea. Lumea s-a format din materie si antimaterie, iar viata pur si simplu din fulger si apa de aia se zice ca primele fiinte au aparut in apa.Totul s-a creeat dintr-un simplu spatiu vid in care exista doar antimaterie. Poate ca gaurile negre au adus materia in univers si asa sa format totul. Oamenii vad niste lucruri asa de banale precum furtuna, steaua cazatoare, soarele, cerul ca si niste zei, fantome, spirite, superstitii. Aste-a sunt fenomene ale naturii, descarcari, deci sa fim seriosi. Mai bine sa fiu ateu(care nu crede in nimic). Eu te sustin.
http://www.despreisus.ro/Articles/ViewOne.aspx?ArticleId=27 .
http://www.youtube.com/watch?v=sdpyKShDlcE
te rog sa studiezi foarte mult pe aceasta tema (Existenta lui Dumnezeu) si o sa descoperi Adevarul.
EXISTĂ DOMNUL DUMNEZEEU
●Adevăruri Sfinte revelate prin ,,Auzul Divin,, în Cartea de Revelaţie divină, scrisă de Iniţiatul Român Gheorghe Olteanu. Cartea are titlul „DIVINA CARTE”.
●Revelaţiile Sfinte ale DIVINEI CĂRŢII confirmă PROFEŢIILE privind poporul sfânt, poporul roman, iar Bucureştiul este recunoscut ca şi Noul Ierusalim de către Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu, Sfântul Părinte DOMNUL SFÂNT UNIC ŞI UNIVERSAL din Steaua Polară, Lumea Divină de Sus.
● EXISTĂ DOMNUL DUMNEZEEU – Dumnezeeu, El este DOMNUL SFÂNT UNIC ŞI UNIVERSAL,Tatăl Divin al întregii Creaţii şi Autocreaţii Divine Universale. Locul Lui Divin de existenţă este în Steaua Polară;
● EXISTĂ DOMNUL DUMNEZEEU – Focul Sacru Divin (Block – Holly din centrul Supergalaxiei Calea Lactee) şi Domnul Dumnezeeu Focul Sacru Divin Individual (Coroana Solară);
●Există în Supergalaxia Calea Lactee un număr de 12.000.000 Sisteme Solare asemenea Sistemului nostru Solar;
●Există extratereştrii, cei ce sunt, în fapt, Semioamenii Cosmici, cu dublă natură: fizică şi divină. Ei sunt creatorii divini ai trupului nostru fizic, Ei sunt adevăraţi Fii Divini de natură fizică. Ei se numesc şi Fiinţele Supreme. Ei sunt locuitorii Shambhalei, Agarthei, Mării Egee.
●Noi nu suntem Oameni, suntem Semioameni. Din Conştiinţele noastre purificate şi înnobilate, prin trăirea, în viaţa vie fizică de Semiom, a stării sfinte de Nirvana, se autocrează Mantalele Divine (Spiritele Purificate şi Nepurificate) ale DOMNILOR SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI, precum şi Omul Unic, El se numeşte Yysus Hristos.
●Viaţa Vie şi Viaţa Vie Raţională ne este dăruită de Domnii Sfinţi Unici şi Universali, Cei ce formează Sufletul Divin Sfânt sau Duhul Sfânt Generator al Vibraţiilor Vieţii Vii şi ale Vibraţiilor Vieţii Vii Raţionale, Ei sunt Taţii Divini ai Conştiinţei noastre, purificate şi înnobilate, Experienţă de Viaţă Vie Fizică Semiom.
●După trecerea acestei vieţi fizice, noi (Experienţele de viaţă vie fizică Semiom) vom locui în cele două universuri divine existenţiale: energoplasmatic şi energobioplasmatic (Semioamenii fiinţe fizice trăiesc în universul energobiologic). Aici vom trăi în Iad sau în Rai şi ne vom purifica şi înnobila prin durere, dacă nu ne-am purificat şi înnobilat în viaţa vie fizică de Semiom, prin trăirea stării sfinte de Nirvana.
●Până la purificarea şi înnobilarea noastră, noi suntem Elemente de Memorie Experienţă de Viaţă Vie Fizică Semiom. Timpul Istoric de Dezintegrare a acestor Elemente de Memorie (Coduri Divine Raţionale) este de trei miliarde de ani tereştri. Deci existenţa noastră divină, ulterioară decesului fiinţei fizice, este de trei miliarde de ani tereştri.
● Sfârşitul acestei Supercivilizaţii de Semiom Ylfy are două etape: prima, sfârşitul anului 2033, iar a doua, anul 2070, când se va sfârşi viaţa Semiomului Ylfy pe planeta Terra.
●Aceste Adevăruri Sfinte sunt revelate prin ,,Auzul Divin,, în Cartea de Revelaţie divină ce cuprinde 826 pag., şi este scrisă prin ,,auzul divin,, de Iniţiatul Român Gheorghe Olteanu. Cartea este realizată de Editura Uniunea Unică, tel: 021 352 62 95
Parte din ,,Articol prezentare în Revista Lumea Misterelor din luna iulie 2010
„DIVINA CARTE” este continuarea următoarelor Cărţi (pe care le cuprinde într-o formă revizuită):
1. „DIALOG – REVELAŢIE CU CREATORUL ACTUALEI ORDINI UNIVERSALE ALFA SUPREMA FIINŢĂ A CELOR ZECE CONŞTIINŢE COSMICE” (127 PAG. 1993);
2. „DIALOG – REVELAŢIE CU CREATORUL ACTUALEI ORDINI ANIVERSALE ALFA SUPREMA FIINŢĂ A CELOR ZECE CONŞTIINŢE” (209 PAG. 1994);
3. „ALFA – IISUS ALFA”(202 PAG. 1994);
4. „DOMNUL DUMNEZEU ADEVĂRAT ŞI VIU ALFA – FIINŢA SUPREMĂ A FORŢEI DE ECHILIBRU FIINŢA SUPREMĂ A FORŢEI DE CREAŢIE TREIMEA UNICĂ ALBĂ // YYSUS HRISTOS // YYSUS ALFA // YYSUS YYSUS HRISTOS // YYSUS YYSUS ALFA // SUPERFIINŢA ZEIŢA KUNDALINI // FIINŢA SUPREMĂ ALFA // FIINŢA LUMINI” (469 PAG. 1999).
Cărţile au fost publicate de Editura Comunităţii Mondiale Ilfida (începând cu anul 2010, aceasta Editură a devenit Editura Uniunea Unică).
Cartea de Revelaţie sfântă are următorul Titlu complet:
„DIVINA CARTE”
■ DOMNUL DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR DOMNUL SFÂNT UNIC ŞI UNIVERSAL – SUPER PARTICULA DIVINĂ „A” în Uniune Sfântă şi Indestructibilă cu Sfânta Sa Autocreaţie Divină, Antiparticula „a”, CERCUL MAGIC DIVIN SUPREM „YANG şi Yin” şi Sfintele Lor Autocreaţii, Antiparticulele Divine:
►DOMNII SFINŢI „al • al”;
►DOMNII SFINŢI „fa • fa”;
►DOMNII SFINŢI „Y Alfa • Yy”,
Cei ce, în Uniune, autocrează „SUFLETUL DIVIN SFÂNT” sau „DUHUL SFÂNT GENERATOR” al Vibraţiilor Vieţii Vii şi al Vibraţiilor Vieţii Vii Raţionale Universale
■ DOMNUL DUMNEZEEU – FOCUL SACRU DIVIN, Uniunea Divină Unică şi Universală a „SUFLETULUI DIVIN SFÂNT” sau a „DUHULUI SFÂNT”, cu „DOMNII SFINŢI UNICI şi UNIVERSALI:
►SFÂNTA TRINITATE A PARTICULEI DIVINE „A • L • F”,
aflată în uniune veşnică şi indestructibilă cu
►SFÂNTA TRINITATE A ANTIPARTICULEI DIVINE „a • l • f”
■ Sfintele Autocreaţii, Fiii Divini ai „FOCULUI SACRU DIVIN”:
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Al • Fa” Neutronul Vieţii Vii;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „AL • FA” Protonul Vieţii Vii;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Alfa” Pozitronul Vieţii Vii;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „ALFA” Neutriniul Vieţii Vii
■ DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI CU STARE VIBRAŢIONALĂ, AUTOCREAŢII DIVINE A CELOR DOUĂZECI DE DOMNI SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI FĂRĂ STARE VIBRAŢIONALĂ, CONŞTIINŢELE COSMICE DIVINE UNIVERSALE:
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „DUM • NE • ZEEU”;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Dum • Ne • Zeeu”;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „DUM • NEZEEU”;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Dum • Nezeeu”;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „ALFA • AL • FA”;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Alfa • Al • Fa”;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „BHAGA • WATH”;
• DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Bhaga • Wath”
■ NUCLEELE DIVINE TREIMICE RAŢIUNE ZEEU SAU ZEIŢĂ, UNIUNEA UNICĂ ŞI UNIVERSALĂ, ÎNTR-UN SINGUR NUCLEU, A CELOR PATRUZECI DE „DOMNI SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI”, MATRICEA DIVINĂ RAŢIONALĂ A VIEŢII VII ŞI A VIEŢII VII RAŢIONALE UNIVERSALE CU CEA MAI MARE STABILITATE
■ SFINTELE ÎNTRUPĂRI ŞI AUTOCREAŢII DIVINE ALE „SUFLETULUI DIVIN SFÂNT” SAU „DUHULUI SFÂNT”, ÎN CONŞTIINŢE EXPERIENŢE DE VIAŢĂ VIE FIZICĂ SEMIOM PURIFICATE ŞI ÎNNOBILATE, CELE CE DEVIN FIII DIVINI AI „DOMNILOR SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI”, NUMIŢI SPIRITELE PURIFICATE ŞI NEPURIFICATE
■ FORMELE FIINŢE, ENTITĂŢI ŞI UNIUNI DIVINE RAŢIONALE UNIVERSALE ALE „DOMNILOR SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI”:
• OAMENII UNICI YYSUS HRISTOS;
• OAMENII UNICI UNIVERSALI YYSUS ALFA;
• şi ZEEII ŞI ZEIŢELE
Motivatie ateista: “Pentru ca unii au lucruri mai bune de facut… Cutremurator de malefica si stupida lozinca… Sincer, nu imi doresc sa fiu atat de limitat intelectual…
A fi crestin este un mod de viata. De aceea incercarea de a atenua mesajul lui Hristos catre omenire folosind greseala facuta de un om ca toti oamenii, fie el si preot, este o nerozie ipocrita… A fi preot nu inseamna neaparat a fi crestin sau a nu fi supus greselii, asa cum nici noi, atunci cand intram intr-un garaj, nu suntem automobile.
Repun acest articol pe blog, revizuit si cu ceva adaugiri, ca urmare a unei rugaminti si pentru ca avem nevoie sa intelegem ce ne este cu adevarat necesar si ce nu. Relatiile dintre oameni sunt vizibil alterate de virusul “ideilor” moderne, fluturate pe sub nasul ignorantei izvorate din trairi interioare simple, bazate doar pe instinctele primare…
Crestinismul este un mod de viata. Intelept. Rational. Bazat pe principii morale valabile oricand si oriunde. Chiar daca ateilor nu le place, impune standarde si seteaza stacheta moralitatii. Setari izvorate si ajustate din experienta a mii de ani de raporturi sociale. Crestinismul adevarat este rar. Foarte rar.
Crestinismul adevarat nu se impune ci se accepta prin liberul-arbitru si este o combinatie naturala de logica si spiritualitate, de rational si mistic si nu poate apare decat in conditiile unei educatii sanatoase a inteligentei. Este sigur in aceasta viata ca vom face greseli. Stim cand gresim. Insa din ce in ce mai putini isi fac timp sa le pese ca au gresit…
Iuda l-a tradat pe Hristos pentru luciul argintului. Dar mustrarile de constiinta l-au impins catre fatalitate. Apostolul Petru insusi s-a lepadat de Hristos intr-un moment de slabiciune. Dar, s-a cait pentru asta si nu si-a ascuns slabiciunea din acel moment spre a da un exemplu de asa nu… Era om… Fara sa stie, era crestin deja…
Nu greseala trebuie avuta in vedere cand vorbim despre crestinism, caci avem in noi sufletul si carnea, doua elemente ce ne definesc dar care au nevoi categoric diferite. Si realizezi care dintre ele a pus stapanire pe un individ pentru ca il desconspira obositoarea alergare pentru satisfacerea acestor nevoi.
Constientizarea erorii in baza unui sistem de referinta raportat la un sistem de valori exigent, recunoasterea deschisa a erorii, si restabilirea normalitatii in baza acestui sistem de valori este ceea ce trebuie avut in vedere atunci cand este vorba de crestinism. Apoi urmeaza si continua lupta pentru a elimina posibilitatea repetarii greselii.
De aceea vreau sa fiu crestin. Ma straduiesc sa devin. Ma instruiesc sa devin. E un proces. Am inteles cu mintea problemele. Am gasit argumente logice pentru credinta in existenta unui Dumnezeu atotputernic si omniprezent. De aceea vreau sa fiu crestin…
Pentru a putea iubi cu dragoste fireasca. Pentru simpla idee de respect neconditionat fata de cei din jur. Pentru a nu ma abrutiza. Pentru a ma asigura ca sunt decent in toate. Pentru a avea un sistem de referinta care sa ma ajute sa fiu mai OM. Pentru ca este o diferenta intre a fi HOMO SAPIENS si a fi OM…
In cazul unui un ateu, sunt convins, trebuiesc suprimate diverse niveluri de constiinta., asta daca ele au existat vreodata… Astfel doar se pot justifica de exemplu consecinte ale promovarii ateismului: curvia, homosexualitatea sau lesbianismul sau suprematia materialismului…
Orice om sanatos la cap trebuie sa recunoasca faptul ca alinarea poftelor, stimulate de lasarea in libertate necontrolata a instinctelor primare, este mai aproape ca si comportament de regnul animal decat de notiunea de civilizatie.
Civilizatie inseamna impunerea unor bariere rigide izvorate din experienta miilor de ani de raporturi sociale, nu demolarea lor in numelei unei libertati animale si intoarcerea la obiceiuri arhaice, culmea, in numele modernismului…
Civilizatia a facut un imens salt tehnologic dar, in mod ciudat, relatiile sociale s-au imbolnavit vizibil incepand cu a doua jumatate a secolului XX. Se prea poate ca toate sa fi plecat de la o educatie defectuoasa sau lipsa educatiei grefata peste o inteligenta nativa sclipitoare.
Un spirit inteligent prea putin sau superficial educat este susceptibil in a comite eroarea de a crede ca numai ce se vede conteaza si poate actiona extrem de eficient in consecinta… Drept dovada putem lua faptul ca exista si inteligenta criminala…
Ceea ce un ateu categoric nu poate intelege sau nu vrea sa inteleaga este diferenta intre religie si credinta. Aud mereu de cruciade cand eu vorbesc despre crestinism. Aud mereu despre certurile din sinoade pentru introducerea sau nu a unor scrieri apocrife.
Aud mereu despre cat de rau este Dumnezeu invocandu-se faptele omului. Ti se arunca in ochi cu praful uitarii asternut peste evenimente ce au avut loc la sute de ani dupa umblarea lui Hristos pe Pamant sau cu alte sute inainte de venirea sa…
Toate argumentele folosite de atei nu au nimic de a face cu crestinismul ca traire si credinta iar cu Isus Hristos cu atat mai putin. Au insa foarte mult de a face cu lipsa de educatie si ingustimea ratiunii umane, desi culmea tupeului, ateii acuza crestinii ca ar fi ingusti la minte si spalati la creier…
Totusi, pana la urma, ce este mai greu? Sa afirmi ca esti liber sa faci ce vrei si ca esti un dumnezeu pe pamant sau sa accepti ca exista un Dumnezeu, altul decat tine, si ca trebuie sa accepti regulile sale?
De obicei atunci cand se neaga existenta unei autoritati intotdeauna lucrurile o iau razna… Astfel, dupa felul autoritatii negate (umana sau divina) apar, dupa caz, anarhia sau ateismul. Sunt amandoua la fel de periculoase si destructive… Nu este vizibil? Se intampla astazi sub ochii nostri…
Astazi, desi sexul este la liber, avem mai putine curve si curvari. Pentru ca incet incet ne-am obisnuit cu existenta lor si nu luam in seama aceste comportamente absolut imorale.
Astazi homosexualitatea si lesbianismul sunt privite nu numai cu intelegere ci si ca ceva obligatoriu de a fi acceptat si ingaduit daca vrei sa pozezi in modern, desi chiar si un ateu poate intelege ca democratia se refera la majoritate si nu minoritate…
A fi ateu este o religie in sine desi nu cred ca ateii realizeaza acest lucru… Blestemata ignoranta… Pentru mine ateismul este religia egoului. Proslavirea puterii omului care nu poate face nimic pus fata in fata cu inevitabilul… O religie cu consecinte dezastruoase, in pofida evidentului progres tehnologic. Religia lui “NU CRED”… O religie nihilista… Pentru ca are toate caracteristicile unei religii…
Are doctrina, are dogme, ba are chiar si o biserica numita scientologica, despre care tare am senzatia ca ar vrea sa isi vare nasul si prin Romania, desi in alte parti a inceput sa aibe probleme… Si mi se pare mie sau ateismul ne indreapta catre egoismul individual si umblatul in fundul gol pe strada? Probabil ca pasul urmator ar fi reintoarcerea la copacii africani…
Cine si ce poate justifica aceasta dorinta de a nu crede decat ceea ce se vede si ce scelerata retea neuronala ar vrea sa suprime subtirele fir al sperantei care ramane atunci cand nu mai este nimic de facut cu simpla putere a omului?
Oare nu ne este suficienta dovada ca proprii nostri ochi ne pot insela? Ati uitat expresia aceea romaneasca: “ati mintit poporul, cu televizorul”?!! De unde dorinta si puterea de a suprima linistit halci intregi de constiinta?
Pana si Iuda tradatorul sau apostolul Petru, s-au cait constietizand erorile facute… Adevarat insa, ei aveau un atu in fata ateilor din zilele noastre: l-au cunoscut personal pe Hristos…
- Eu nu cred in Dumnezeu, nici in fiinte paranormale, spirite,… etc. Sa va explic ceva: De exemplu toata lumea spune ca dupa moarte este viata de apoi…nu-i adevarat, cand mori tu dispari ca si fiinta exact asa cum erai inainte sa te nasti …e trist dar asta-i e adevarul. Visele pe care le avem nu ni le da Dumnezeu ele sunt imaginari ce le avem noi de zi cu zi. Si de fapt nu Dumnezeu a creea lumea. Lumea s-a format din materie si antimaterie, iar viata pur si simplu din fulger si apa de aia se zice ca primele fiinte au aparut in apa.Totul s-a creeat dintr-un simplu spatiu vid in care exista doar antimaterie. Poate ca gaurile negre au adus materia in univers si asa sa format totul. Oamenii vad niste lucruri asa de banale precum furtuna, steaua cazatoare, soarele, cerul ca si niste zei, fantome, spirite, superstitii. Aste-a sunt fenomene ale naturii, descarcari, deci sa fim seriosi. Mai bine sa fiu ateu(care nu crede in nimic).
partial corect
din explozia materiei si antimateriei realizate la CERN din Geneva se formeaza microuniverse cu stele planete si alte chesti dar mediul format nu permite dezvoltarea nici macar bacteriei , e nevoie de ceva mai mult ca decat simpla explozie sa apara viata si mai ales una cu constiinta omului
faptul ca ai citit Ingeri si Demoni a lu Dan Brown nu inseamna ca le sti pe toate mai ales ca autorul a bagat multa fictiune in cartile sale
chestia cu antimateria este doar o teorie cum este si creatia si multe altele , adevarul este ca nu putem sa zicem ASA A FOST cand nimeni nu a fost acolo ca sa vada
daca existau dovezi crezi ca mai existau atei
DUMNEZEU EXISTA! Toti oamenii pana la urma vor crede in DUMNEZEU. Sunt unii care inca nu si-au dat seama de asta. Acestia vor deveni cei mai impatimati credinciosi.
Dumnezeu nu exista!….DUMNEZEU ESTE…Noi existam si DUMNEZEU ESTE in fiecare dintre noi!
DUMNEZEU EXISTA!!!Pe DUMNEZEU,nu-l vedem,dar IL simtim in sufletul nostru,in inma noastra! Mergeti in SFANTA BISERICA,acolo IL veti gasi pe Dumnezeu,acolo sufletul va tresalta de bucurie!!!Dumnezeu,ne cheama la El, in fiecare clipa; ne cearta cu mila cand gresim,dar noi luam totul ,ca intamplare. Nimic nu este intamplator!!! Nu va adunati bogatii si averi,toate sunt cenusa,atunci cand intr-o clipa hotarata de DUMNEZEU,vom pleca din asta lume. Faceti bine celor necajiti;nu judecati pe cei care va gresesc;rugati-va pentru ei;din putinul vostru dati si celui care nu are; sa va fie frica de Dumnezeu,atunci cand cineva va cere ceva,si aveti,dar nu-i dati; cine imprumuta pe cel necajit,pe Dumnezeu IL imprumuta,si sa nu se astepte sa i se dea inapoi;nu stiti nici ziua ,nici ceasul,cand veti pleca din aceasta lume,dar e bine sa fim pregatiti,sa avem,ca si un carnet de note la scoala,sa avem carnetul Faptelor noastre bune,care sa ne duca in Rai,si nu in iad. Faptul ca existam,ca respiram,ca ne bucuram de zi si de noapte,ne bucuram de tot ce ne-nconjoara,inseamna ca DUMNEZEU EXISTA!!! Daca nu credem in DUMNEZEU,pierdem IMPARATIA SA!!! Daca credem cu toata inima noastra,nu avem ce pierde,ci castigam RAIUL LUI DUMNEZEU! Alegeti,cum e mai bine,sa credem si sa castigam,sau sa nu credem si sa suferim vesnic in IAD??? Dumnezeu ,si-n zilele noastre,face MINUNI,dar noi nu vrem sa credem in ELE,le luam,drept intamplari. Atunci,cum, se explica,ca atunci cand suntem in culmea fericirii si uitam sa-I multumim LUI DUMNEZEU,ptr. acest lucru,iar Dumnezeu,ne da cate un necaz,ne ia pe cate cineva drag noua,sau ne arde casa,sau ne da o boala fara leac? Tot intamplare si tot intamplari sunt???Nici vorba!!!Sa face loc,LUI DUMNEZEU ,in sufletul nostru si sa inmcepem prin a merge la SFANTA BISERICA,la fiecare SFANTA SI DUMNEZEIASCA LITURGHIE,sa ne unim cu HRISTOS ,prin SFANTA TAINA A BOTEZULUI,sa urmam si sa implinim PORUNCILE SALE,sa ne spovedim la PARINTELE DUHOVNIC,si sa ne invrednicim a ne impartasi cu PREA SCUMP SI PREA SFANT,TRUPUL SI SANGELE DOMNULUI. Vom simti atunci ajutorul neconditionat a lui DUMNEZEU,vom simti si gusta din DRAGOSTEA SA ,nemargita ptr.noi,copiii SAI.Asa sa ne ajute DUMNEZEU SI MAICUTA DOMNULUI. Cu dragoste, MARIA
Claudiu!!! Nu te lasa prins,in ghearele diavolului!!!DUMNEZEU ,exista!!!Citeste BIBLIA,si vei vedea cum a fost creata lumea> Asa cum corabia are si corabier,asa cum haina este facuta de croitor,incaltamintea de cismar….etc,tot asa si LUMEA ,a fost creata de DUMNEZEU,dupa chipul si asemanarea SA. Este imposibil ca in viata ta,sa nu te fi mirat vreodata,ca…..cum de s-a intamplat asa?,sau cum de s-a nimerit….,sau cum de ai stiut sa faci ceva la momentul oportun….,nu se poate!!!Nu lua hotararea cea mai usoara,cum ca…..mai bine ateu! CATEGORIC NU !!!Tu esti crestin,ai fost botezat,intru IISUS HRISTOS,ai in sufletul tau,LUMINA INVIERII LUI HRISTOS,te bucuri de NASTEREA LUI HRISTOS (Craciunul),te intristezi de RASTIGNIREA LUI HRISTOS!!!Tu nu esti ateu!!!Tu esti crestin si vei gasi CALEA LUI HRISTOS,ca sa mergi si tu pe aceasta Cale,si vei fi mantuit. De ce sa fii ateu,cand este atat de usor si de placut inimii si sufletului sa fii Crestin?De ce sa acoperi,cu intunericul iadului,Lumina LUI HRISTOS ,pe care ai primit-O la Sfantul Botez? Incearca!!!Cere-i LUI DUMNEZEU,ceva ce tu iti doresti sa se implineasca,roaga-te neincetat,dar nu cere bani sau altceva material,si vei vedea ca DUMNEZEU,este cu tine si langa tine,si aude RUGACIUNEA ta. Viata ns.pe pamant,este o punte catre viata vesnica,catre Raiul lui Dumnezeu. Cu mult drag, Maria,..NU ESTI ATEU!!!!ESTI FIU AL LUI DUMNEZEU!!! Mergi la SFANTA BISERICA si vei afla acest lucru.
Incepand de astazi, va voi aduce aici,DOVEZI vii,in privinta existentei lui DUMNEZEU. DUM,NEZEU,exista!!! Eu L-am intalnit acum 11 ani,si de-atunci in fiecare clipa.Dumnezeu este in noi ! Totul este ,ca noi sa-i pregatim in sufletul nostru,loc curat si-n inima noastra sa-i pregatim locas plin de dragoste. Traiesc de 11 ani multe Minuni,aud si vad ceea ce nu este auzit si vazut in mod firesc. Incepand de azi va voi scrie cate putin,din ceea ce eu traiesc,pentru a dovedi EXISTENTA LUI DUMNEZEU,EXISTENTA MAICII DOMNULUI,PURURERA FECIOARA MARIA,EXISTENTA SFINTILOR SI A OSTIRII LUI DUMNEZEU. Cu dragoste si cu multa smerenie., Maria.
Asa cum v-am promis,de astazi va voi impartasi cate ceva din ceea ce eu traiesc,pentru a va convinge ca Dumnezeu exista ! Cu ani in urma,cand a fost ca mama mea sa moara intr-un accident,am visat sirul evenimentelor,exact asa cum s-au petrecut cu doar 2 ore inainte; numai ca in 1997 nu existau tel.mobile,iar mama locuia la 300 km distanta de mine. Cand m-au sunat pe fix,fratii mei sa-mi spuna ca a avut loc un accident,eu am continuat discutia telefonica,prin a le spune exact firul evenimentelor,la care ei au ramas muti de uimire si m-au intrebat de unde stiu,iar eu le-am spus ca am visat.La nici 9 luni,dupa mama,tata moare innnecat cu propria saliva,iar eu visasem acest lucru cu doar un ceas inainte. Bunica mea,a murit ducand o galeata de cenusa la gunoi,dar s-a impiedecat si a cazut cu gura in cenusa,murind sufocata. Cand eram la serviciu si copiii mei aveu 3 respectiv 6 ani,soacra mea.,i-a lasat dormind,dar a uitat aragazul deschis,la mic,(a crezut ca la stins),iar gazele ieseau incet incet in bucatarie. A sunat telefonul la mine la serviciu,eram cu sotul meu,si la tel.am recunoscut glasul baietelului meu,care a murmurat un mami plangaret si lung.Din acea clipa,nu am mai avut liniste,stiind ca nu avea cum sa ma sune copilul,era prea mic,si totusi ceva imi spunea sa merg acasa. Am inchis usa la serviciu si am plecat cu sotul meu acasa,cand am ajuns in fata usii apartamentului,am vazut pur si simplu prin usa din lemn,si prin cea din bucatarie,cum ca ,aragazul era deschis si gazele ieseau. I-am zis sotului meu: aragazul e deschis! El se uita uimit la mine.pentru ca nici nu bagasem cheia in usa,si cand am intrat,am deschis iute fereastra,apoi,am iesit din bucatarie,si am merts in dormitor unde copilasii dormeau linistiti,gazele nu ajunsesera la ei,inca. Si-atunci se pune intrebarea: cine a sunat cu glasul copilului meu? Cand s-a intamplat nenorocirea din 11 sept,cu Turnurile Gemene,ale S.U.A,eu am vazut tragicul eveniment,in vis,cu 3 luni inainte de a se intampla. Cand a fost acum cu putin timp in urma,nenorocirea din Japonia,eu am vazut-o cu circa 2 luni inainte,dar nu stiam ca e vorba de Japonia,am vazut doar toata tragedia, cum valuri cat un bloc cu 3-4 etaje,pline de noroi,matura tot ce era pe pamant,si cum saracii oameni,incercau sa fuga care incotro.Si asa as putea continua,fara sa mai termin vreodata. Revolta oamenilor,impotriva guvernului Boc,eu am vazut-o in vis inca din 25 dec.2011. Cutremurele,care au loc,Dumnezeu mi le arata in vis,cat sunt de puternice,dar nu intotdeauna aflu si locul unde urmeaza sa aiba loc.In data de 17 ianuarie 2012,am vazut in timp ce imi faceam Rugaciunea de seara,la 23,3o,am vazut Un Cer de noapte,desi eu eram in casa,dar pentru cateva sec,am vazut un cer de noapte,transparent,iar pe Cer ,era Luna,ce urcase a treia parte din Cer,dinspre rasarit.,era rotunda,galbena stralucitoare,dar,brusc,jumatatea Lunii dinspre apus,s-a inrosit,si din LUNA,curgea sange,siroi,incat atat Cerul,unde era LUNA,se inrosise,pe unde curgea sangele,si o dara groasa ca o apa de izvor,venea alunecand pe Cer,venea, pe Pamant Sub Cer,pe Pamant.,vad multa Lume, cat cuprinzi cu ochii,erau numai oameni nemultumiti si plini de ura,unul fata de celalalt,iar de SUS,din LUNA,sangele rosu intens,curgea pe pamant. Asa cu avionul cu reactie,lasa urma,tot asa curgea sange siroi din Luna. In data de 11 ianuarie,tot in timp ce imi faceam Rugaciunea,am brusc,in fata ochilor mei “alt decor”,vad pe insusi diavolul,care tinea pe dupa umeri un barbat,ca la 40 ani,si-l obliga sa se intoarca precum voieste el: il intoarce spre apus,si-l intreaba: Ce vezi acolo? Barbatul spune:Uragan! Si intr-adevar se vedea cum sub Cerul de noapte,din pamant tasnea apa si foc,pana la Cer;Diavolul,il intoarce spre Rasarit,si-l intraba iar;dar acolo? Rasp.era:Uragan,si vad cum din acea parte venea Potopul: apoi diavolul il intoarce pe om,spre est,si-l intreaba: dar acolo? raspunsul vine:Uraganul Catrina;si vad cum diavolul,cu chip hidos,rade de nu se mai opreste si dispare,iar eu ma cutrmur,ca si cum as fi fost curentata,si-mi reiau Rugaciunea,de-acolo de unde ramasesem inainte de a vedea toate acestea.In data de 14 ianuarie 2012,la 6,3o dim,am avut un vis,in care un glas,spunea asa:” Lansam ideea! Din nou,avem ideea,ca la noi,in Romania,va fi o iarna grea!!” Si dupa cum vedem cu totii,avem o iarna f.grea. Altadata,tot in vis,un glas imi spune ca avem nevoie de un medicament NALVA; daca exista sau va exista acest medicament,nu stiu a va spune.Astazi mavoi opri aici,urmand ca,maine sa aduc,alte dovezi,ca Dumnezeu exista!!!Cu drag,Maria.
As dori sa va spun ca, Dumnezeu ne iubeste pe toti deopotriva,indiferent de origine sau cult. El,ne cheama in fiecare clipa la El,dar noi,nu vrem sa intelegem ca toate de cate ne miram uneori,si spunem,oare cum de s-a intamplat sa fie asa,le luam drept intamplare,cand de fapt,sunt semne de la BUNUL DUMNEZEU,care ne arata ca EL exista,si ne cheama prin aceste “intamplari” de toate zilelele. Natura,este atat de frumoasa,atat de minunata,incat noi,fiiind prinsi cu treburile zilnice,cu grijile lumesti,nu ne putem face timp,sa admiram si sa contemplam la toate aceste frumuseti.Mie DUMNEZEU PREA BUNUL,mi-a dat multe Daruri.Nicicand,nu voi putea sa-I rasplatesc vreodata,nici in viata aceasta si nici in cea vesnica. Inainte de a mai scrie si despre alte Minuni,as vrea sa va spun ca,eu daca inchid ochii,nu vad intuneric,cum e normal si firesc,ci toate lucrurile din jurul meu,prind contur,intr-o lumina alba,stralucitoare si densa. Soarele,cand straluceste vara,in toata puterea sa,eu il pot privi cu ochiul liber,si vad cum se formeza un tunel de lumini ca de curcubeu,soarele devine un alb dens ,mat,ca o coala de hartie,are marimea Lunii de pe Cer,iar in jurul Soarelui alb,se afla o intensa culoare violet cu puzderie de stelute argintii si jucause,iar apoi,langa violetul intens,incep sa se roteasca in jurul soarelui alb mat,toate culorile curcubeului,cercuri cerculete.astfel incat,de la soare pana la mine,se formeaza un con,de culori extrem de vii si stralucitoare,con ce are deschiderea in jurul soarelui. O stea de pe Cer,nu este o simpla stea;atunci cand eu o privesc liber,ea pulseaza ca o inima,,iar in jurul ei sunt precum nisipul marii,stelute albe argintii,ce plutesc in jurul acelei stele.Sunt siguira ca va intrebati,daca,sunt extraterestri. Sigur ca exista extraterestri,dar ei sunt trupuri din lumina,ce pot lua orice forma si orice culoare,cu precadere cenusie. Dar aceasta este o alta poveste adevarata ce o sa va scriu,intr-o alta zi.Intr-o zi de vara,stateam la balcon,era ora pranzului,si eu priveam Cerul,ce stralucea,asa era de senin. Cand brusc,cat vedeam cu ochii,deasupra mea ,pe bolta cereasca,pe o bucata enorma de cer,IL vad pe INSUSI MANTUITORUL , asa cum ILvedem in Sfintele Icoane, era cu Fata Sa spre pamant, pana la bust,iar din ochii Sai,curgeau pe pamant,izvoare de stele argintii. Priveam la Cer,si nu-mi venea a crede ceea ce vedeam,m-am ridicat de pe scaun,am intrat in bucatarie,si am iesit din nou si am privit Cerul,EL IISUS HRISTOS,era tot acolo,MARE……MARE…..,iar din ochi,curgeau pe pamant lacrimi de stele argintii,;cadeau precum cade ploaia torentiala. Altadata,se iscase o furtuna,cu ploaie si vant puternic,trceam prin fata Catedralei, cand vad deasupra Turlei, pe Cerul innorat,3 CRUCI albe,stralucitoare, CRUCI DE LUMINA,;Una si cea mai mare era n mijloc,iar celelalte 2,era una de-o parte si alta de cealalta parte,au stat pret de circa 5 min.deasupra Bisericii,apoi au disparut. Altadata,eram la Sfanta Inviere, la Sfanta Biserica cu Hramul Adormirii Maicii Domnului. Si cand Parintele a iesit afara cu Lumina Sfanta,si canta HRISTOS A INVIAT,vad cum din CER,se coboara ca un fulger,o lumina alabastra violet,pana la tocul usii exterioare. Daca am spus la cineva,? Sigur ca da,dar mi s-a spus ca sunt halucinatii.Si de-atunci am tacut,si nu am mai spus la nimeni,pana in acest moment. Cam atat pentru astazi. Cu mult drag, Maria.
Astazi,voi face o pauza,sau poate voi scrie doar din cand in cand. Am niste examene de dat si trebuie sa-mi pregatesc si Tema de LICENA, am uitat sa va spun,sint in ultimul an,la TEOLOGIE,la Univ.Dunarea de Jos, Galati. Va doresc,toate cele bune si sa nu va indoiti nici macar in gand,ca DUMNEZEU,nu ar exista.Eu sunt o dovada vie,in acest sens. Intrebati-ma orice si va voi raspunde cu mult drag,si va voi impartasi din experienta mea de aproape 12 ani,cu privire la EXISTENTA LUI DUMNEZEU. Cu drag, MARIA.
Vă așteptăm cât de curând cu noi mărturii. Mult succes, o zi bună!
Noi credem ca suntem singuri in acest mare univers, nu-i asa? Nu suntem singuri nici macar cand mergem pe strada,sau iesim la balcon sau in curte. In atmosfera ,in jurul nostru,peste tot,asa cum zboara frunzele in vant,tot asa,plutesc pur si simplu,un infinit de stelute argintii,mari cat bobitele de mac;eu vad aceasta cu ochii firesti,oriunde asa fi.Si printre aceste stelute argintii,plutesc,se balanseaza,precum panza de paianjen,cerculete transparente,f str,de culoarea apei inghetate;adica incolore ,dar totusi f stralucitoare.Acea forma care tine legate toate cerculetele intre ele,(sunt de la 7 pana la circa 2o cerculete,tesute pe o panz de lumina incolora,care plutesc in aer,in jurul nostru,absolut oriune am fi.Unele dintr aceste cerculete,goale in mijloc,stralucesc ca roua diminetii,altele sunt ca din ceata,dar toate sunt prinse in acea panza transparenta,ca de roua.avand marimea unui bob mai mic de mazare.
Este plina atmosfera de astfel de cerculete ca de roua si de stelutele argintii,dar care nu le putem vedea,;eu lcu ajutorul si bunatatea nemarginita a lui Dumnezeu,le vad,asa precum vad acum a scrie.Cand merg la Sfanta Biserica,duc intotdeauna flori;si intr-o seara, cand imi faceam Rugaciunea,deodata,nu mai eram in fata Sfintelor Icoane,din camera mea,ci aveam in fata mea,un CER ca un amurg,de un albastru violet catifelat,si de la Cer pana la pamant,precum se deschid scarile la avion,intr-o clipa,s-a facut o SCARA ,NUMAI DIN FLORI,CU ENORM DE MULTE TREPTE.Pe aceste TREPTE DIN FLORI,COBORAU IN VESMINTE ALBE STRALUCITOARE,INGERI SI SFINTI,CE CANTAU…..LUI DUMNEZEU,CANTECE DE SLAVA SI LAUDA. CERUL, ERA DESCHIS,PRECUM DESCHIDEM NOI USA CASEI NOASTRE;IAR PE ACEASTA SCARA DE FLORI,COBORAU LA NOI PE PAMANT,MERGEAU CU PICIOARELE CA SI NOI,MERGEAU PE SCARI IN JOS,IAR GLASURILE LOR,UMPLEAU CERUL SI PAMANTUL. Totul a durat,5-6 secunde,apoi ,cum stateam in genunchi,sunt zgaltaita,acesta e cuvantul potrivit,ca si cum as fi fost curentata,si am in fata ochilor mei,din nou camera mea,cu tot ce este mai de pret in ea,adica ,un perete intreg,de 4 m latime si 3 inaltime,plin cu SFINTE ICOANE! Cand ma rugam ,intr-o seara,spuneam MANTUITORULUI SI MAICII DOMNULUI,ca IL si (O),IUBESC,PANA LA UN INFINIT DE MULT!!! In clipa urmatoare aud un glas,care zice pe un ton,usor aspru: “DE LA UN INFINIT DE NEPRETUIT DE MULT”! Si de atunci,dragii mei frati si surori INTRU DOMNUL,cand imi termin Rugaciunea,spun asa: DOAMNE TE IUBESC DE LA UN INFINIT DE NEPRETUIT DE MULT! Am avut un PERUS,(papagal) care vorbea ca si noi oamenii,atat de clar. Doi ani m-am bucurat de el,caci a facut o tumora la codita,si ne asteptam cu tristete o spun,ca intr-o zi sa nu mai fie. Si intr-o noapte,am avut un vis: Pufi,asa il chema ,era in palmele mele,sub Cerul liber,cade jos din mainile mele,zbora peste un gard,dar un copilas ca un Inger mi-l aduce si mi-l pune in palma,moment in care Pufi se inalta la Cer,ca o sageata, drept si fara sa dea din aripi, precum frunza in vant. A mai trecut o zi si-o noapte,iar pe Pufi, in urmatoarea dimineata,l-am gasit rece in colivie.Din clipa in care am avut acest vis,am stiut ca Bunul Dumnezeu,mi-l va lua.Astazi,am avut ultimul examen,la facultate si as vrea sa va spun ca,ieri in timp ce repetam,a trecut ca un curent, pe langa urechea mea dreapta,un glas,ce mi-a spus un titlu din cursul,pe care-l aveam de invatat,si cand mi-a venit randul sa raspund oral,era exact lectia,pe care mi-a soptit-o aseara acel glas bland si cald. Va las cu bine,dragii mei. Pe maine,cand va voi aduce multe marturii de EXISTENTA A LUI DUMNEZEU,si nu numai.Cu mult drag si cu smerenie adanca,Maria.