Dumnezeu există!
Există Dumnezeu? Un blog ce susține existența lui Dumnezeu
Cum poți să-L descoperi pe Dumnezeu
Sunt, în sens rău, surprins de câtă ură există împotriva lui Dumnezeu. De cât de multă repulsie și derâdere creează un om care recunoaște, fățiș, că crede în Dumnezeu…
De unde vină această ură și acest refuz orb de a accepta ideea unui creator a toate? Este așa de stupidă ideea? În fapt, în mod rațional se impune ceva, cineva care a creat primul lucru și care la rândul lui să nu fi fost creat de cineva. Altfel, se ajunge la un nonsens, o imbricație matematică fără cap spre axa lui minus infinit.
Dacă suntem cât de cât raționali, realizăm rapid că o „nebunie” mai mare decât acceptarea acestei idei, a existenței unui Mare Creator, este cea a purei „întâmplări” prin care a fost creat Universul, Pământul și formele variate de viață și inteligență îl populează.
De ce „Big-Bang-ul” și Dumnezeu nu pot coexista? De ce nu poate exista ideea că Dumnezeu a dirijat acest „Bing-Bang” și că nimic nu s-a creat la voia întâmplării? De ce nu poate coexista laolaltă teoria creaționistă alături de cea evoluționistă? Sau e greu de închipuit că Dumnezeu, cel care a creat această minune de univers, nu poate „rectifica”, adapta și îmbunătăți pe parcurs speciile existente?
Complexitatea vieții pe Pământ și a întregului ecosistem este extraordinară, mind-blowing. Uitați-vă să zicem doar la corpul uman. Sunt atâtea variabile, sisteme incredibil de complexe care acționează coeziv. Este imposibil, pentru orice minte rațională, acceptarea ideii că totul s-a născut din nimereală. Vă rog să mă iertați, dar este stupid. Să recunoaștem, totul este regizat ca un ceas, printr-o inteligență și măiestrie care depășește cu enorm, enorm de mult cunoștințele noastre.
Și atunci, de unde această încăpățânare în a recunoaște că există Dumnezeu?
A, că nu-l putem vedea sau observa prin metodele științifice cunoscute? Doar atât?! Dar oare dacă noi nu-l putem percepe în mod tradițional, prin cele 5 simțuri? Dacă Dumnezeu este dincolo de aceste simțuri sau dincolo de cele 3 dimensiuni ale spațiului? Dacă sunt simțuri cu care nu suntem înzestrați, pur și simplu, aidoma unui program care nu are încă incorporat un modul?
Evidența lui Dumnezeu, dragii mei, este evidentă dacă analizăm un pic minunăția și complexitatea acestei lumi. Ce minunată ar fi existența noastră dacă am privi viața ca pe un miracol, ca pe un privilegiu și nu ca pe un drept, în ansamblul unui cotidian de multe ori… „banal”. Da, poate suna dur, dar viața nu e un drept, este un privilegiu care ne este acordat. Nu este aerul nostru – cel care-l respirăm, planeta pe care locuim nu este a noastră. Sunt bunuri care ne-au fost date în „arendă”, pentru o perioadă de timp determinată.
Dumnezeu există, iar dovada că el există ești… tu. Este sufletul sădit în tine, sufletul care tânjește spre iubire și spre nemurire.
Acceptarea lui Dumnezeu nu este un semn de slăbiciune, de obediență. Dumnezeu nu ne-a creat ca să-i slujim orbește, dovadă că nu suntem niște roboți care-i îndeplinim orbește ordinele. Dumnezeu ne-a creat cu voință liberă și gândire proprie, dovadă că sunt foarte mulți care îl iau în derâdere sau îl nesocotesc.
Dumnezeu ne-a creat cu multă, multă iubire și vrea, la rândul Lui, să Îl iubești. Vrea să respecți această planetă, pe care te-a așezat și să prețuiești oamenii și animalele ce locuiesc pe ea.
Cineva a spus odată, foarte înțelept că „Dumnezeu se aproprie de tine când tu te apropii de El”.
Ca să-L întâlnești pe Dumnezeu trebuie să ai inima deschisă. Dacă nu poți vedea în zâmbetul unui copilaș sau într-un răsărit de soare iubirea și măreția lui Dumnezeu, nu-L vei putea descoperi pe Dumnezeu. Niciodată.
Ca să-L poți descoperi pe Dumnezeu trebuie să lași mândria deoparte și să-ți observi, privind la nivel macroscopic, nimicnicia. Acceptă, nu ești centrul universului, lumea nu orbitează în jurul tău. Dacă te-ai putea privi din atmosferă, vei observa că nu ești nici măcar un punct pe hartă.
Așa suntem noi, oamenii. Luați separat, nu reprezentăm mai nimic. Dar, împreună, suntem parte minunată din această lume. Fiecare suntem un superb microcosmos. Corpul uman conține între 75 si 300 mii de miliarde de celule. Corpul uman produce zilnic un miliard de celule roșii, care sunt bucuroase, credeți-mă, să facă parte din noi.
Lasă mândria laoparte și lasă-L pe Dumnezeu să pătrundă în viața și inima ta. Te va umple de bucurie. El nu te va părăsi niciodată, El nu te va iubi condiționat. Nu există moarte, fii fericit.
Așadar, întoarce-te la Dumnezeu asemenea Fiului Risipitor. După ce-L vei cunoaște, vei afla ce înseamnă iubirea adevărată și vei aprecia altfel minunile vieții care-ți sunt oferite zilnic.
PS: Eu l-am descoperit pe Dumnezeu în chip minunat, în biserică, în jurul vârstei de 12 ani. Citisem mai multe despre rugăciunea inimii („Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul”) și cum că repetarea în gând a acestei mici rugăciuni te-ar putea apropia de Dumnezeu.
Fiind în timpul slujbei, am început să repet în gândul meu propria mea variantă, „Domane Iisuse Hristoase, fii prietenul meu, pătrunde în sufletul meu și mă luminează”, gândindu-mă la Iisus ca la un prieten apropiat, care va fi alături de mine toată viața, păzindu-mă.
La un moment dat, după mai multe repetări, am simțit o stare ca de leșin (dar totuși, fără să mi se înmoaie picioarele), o furnicătură în tot corpul și o senzație ca și cum m-aș fi cufundat într-o miere dulce. Am simțit cum dintr-odată inima îmi este invadată de o iubire și bucurie fără margini. Era o dragoste plenară, ce o simțeam pentru toți oamenii, pentru orice lucru. Iubirea pe care am trăit-o atunci a depășit cu mult tot ceea ce am mai simțit vreodată. Senzația a durat cam 30 minute, intensitatea scăzând progresiv. Țin minte că atunci când am ieșit din biserică, simțeam o iubire așa de mare încât, dacă mi-ar fi spus cineva că trebuie să merg pe jos (din București) până la Ploiești ca să ajut pe cineva, m-aș fi dus fără ezitare. Și nu exagerez.
Cu siguranță, nu a fost de pe acest pământ și… vă asigur, nu a fost o închipuire, o plămădeală a minții mele. Citind emoționantul interviu cu Cristina, acum îmi dau seamă că am trăit ceva asemănător.
Nu am mai simțit de-atunci niciodată o astfel de iubire. Dar această trăire m-a ajutat. M-a ajutat să nu uit niciodată că există sus un Dumnezeu care mă iubește și mă veghează în permanență, m-a ajutat să împărtășesc și altora experiența mea.
Articole similare:
Comentarii
8 comentarii la „Cum poți să-L descoperi pe Dumnezeu”
Ai ceva de comentat?
Comentariile sunt moderate. Te rog să folosești un limbaj civilizat, în caz contrar comentariul nu va fi publicat pe site.
Pentru a-ți alege imaginea de la avatar, fă-ți cont pe gravatar.com.
Ultimele articole
- Despre boală… şi moarte – Părintele Porfirie
- Cuvinte si sfaturi pentru suflet – Parintele Porfirie
- Este Dumnezeu cu adevărat bun? A creat Dumnezeu iadul?
- Ateii și bunul simț
- De ce se întâmplă lucruri rele?
- O controversă inutilă
- Există Dumnezeu? Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu?
- Interviu cu Dumnezeu – Octavian Paler
- Un răspuns genial dat de Anne Graham
- Există Dumnezeu?
Categorii
Caută un articol
Susținem
1. Nu exista “ura” impotriva zeitatii tale deoarece nu poti avea trairi emotionale directionate catre o vietate mitica.
2. Complexitatea vietii pe Pamant se poate explica incredibil de usor….Selectie Naturala ; Omul nu este cauza ci doar efect.
TU l-ai descoperit pe dumnezeu in Biserica deci imi poti raspunde la cateva intrebari banale….
De ce o zeitate omniprezenta/omnipotenta are nevoie de institutii/carti/alesi pentru a-si face simtita prezenta ?
De ce are trairi umane ? Este clar ca dumnezeu este prezentat ca o fiinta care poate iubi/ura/ierta s.a.m.d Dat fiind faptul ca este o fiinta perfecta astfel de trairi ar deveni redundante ele fiind supuse erorii.
Daca nu erai informat/dogmatizat cu privire la religie,isus,credinta….NU LE PUTEAI SIMTI…teoretic intr-o lume in care ar fi existat o “fiinta superioara” nevoia de informare ar fi fost nula,prezenta divinitatii fiind profund intiparita in fiecare om, fara a fi nevoie de campanie.
Crezi pentru ca simti,simti pentru ca ai fost invatata sa crezi
Statisticile din 2008 arata ca religiile monoteiste pierd teren (~10% in ultimii 10-20 ani) in favoarea ateismului si agnosticismului.Ateii ajungand la circa 15% din populatia globului.
Elvetia: 80% crestini (majoritatea catolici sau protestanti), 11% atei
Danemarca: 89% crestini (majoritatea covarsitoare lutherani), 7% atei
Austria: 81% crestini (majoritatea catolici), 17% atei.
In partea opusa se afla Albania, despre care nu am gasit cifre exacte, dar concluzia este “the majority of Albanians today are either atheists or agnostics”.
Chiar daca cifrele nu ar fi corecte, cred ca relatia de cauzalitate ar fi putin inversa, in sensul ca saracia ii impinge pe oameni spre credinta iar bogatia ii face sa uite de religie.
Te-as ruga ca in cazul in care o sa raspunzi fa-o intr-un mod pertinent fara prostii religioase…Cheers !
Salutare Cosmin și mă bucur că ai postat.
Credința sau existența lui Dumnezeu nu ține de statistică, faptul că creștinismul, ca număr de practicanți este în declin, nu înseamnă că susține un neadevăr, ci poate semnala faptul că în lume sunt mai mult necredincioși, la un moment dat.
Reține, Platon dacă nu mă înșel a spus că dacă 99 dintre oameni dintr-o sută susțin o eroare, nu înseamnă că eroarea se transformă în adevăr, ei pur și simplu susțin un neadevăr. Așa este și cu existența lui Dumnezeu.
În continuare voi răspunde la întrebări.
1. De multe ori observ o atitudine ostilă în remarcile acelor care susțin că nu există Dumnezeu. Nu e zeitatea mea, e creatorul Universului și a nouă, a tuturor, fie că accepți acest lucru sau nu.
2. „Incredibil de ușor” și „complexitatea vieții pe pământ” nu pot sta în aceeași propoziție, sincer.
Selecția naturală nu explică în totalitate evoluția.
Te rog să urmărești acest documentar
http://www.youtube.com/watch?v=5B3mNASNgCg
Omul este efect la rândul său și cauză pentru acțiunile pe care le determină.
Dacă Dumnezeu își făcea simțită direct prezența nu mai era nevoie de credință, totul era practic o constatare. Gândește-te ce ar fi însemnat dacă atunci când greșeai îți cădea o cărămidă din cer în cap. Ce era? Dictatură. Așa, fiecare este liber să creadă sau să nu creadă, tocmai de aceea se spune „crezi în Dumnezeu” sau „nu crezi în Dumnezeu”.
Vezi tu, Dumnezeu nu ne-a creat ca și servanți, ne-a creat din start cu liberul arbitru, și acest liber arbitru se extinde inclusiv și la capacitatea și dorința noastră de a-L accepta în viața noastră sau nu.
Dacă ceea ce vezi în jurul tău ți se pare că este făcut la întâmplare, este decizia ta. Dar este un punct de privire foarte îngust de a vedea lucrurile, și chiar naiv.
Vezi și ideea de „Fine-Tuned Universe”:
http://en.wikipedia.org/wiki/Fine-tuned_Universe
Reține și citatul care l-am boldit în articol: „Dumnezeu se aproprie de tine când tu te apropii de El”. Dacă nu-L dorești pe Dumnezeu, el nu poate intra în inima ta. Dacă vei face un pas cât de mic spre El, el va face cu siguranță mai mulți pași spre tine.
Legat de educația mea religioasă, ai dreptate. Poate dacă nu eram educat în spiritul creștin, nu simțeam nimic. E o șansă mare.
Tocmai de aceea, ca să înțelegi mai bine anumite lucruri, te-aș ruga să
PS: Dacă vei citi și cărți despre viața unor sfinți ca Sf. Părinte Arsenie Boca sau de ex. viața Sf. Anton de Padova, nu cred că vei putea ignora minunile lui Dumnezeu. Cum găsești aceste dovezi ale moaștelor acestor sfinți și ale multor alții? Sunt doar o plămădeală? De ex, limba Sf. Anton a rămas intactă și se găsește la Padova. Sau, corpul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir emană și acum o mireasmă plăcută. Cum explici de ex. că la fiecare Paști, Lumina Sfântă de la Ierusalim se coboară în mod miraculos din cer aprinzând lumânarea cea mare?
Toate să fie fake? Slabe șanse… Cam prea multe coincidențe, nu crezi?
Eu mă voi ruga pentru tine ca Dumnezeu să se facă descoperit și pentru tine, vei fi un om mai bun și mai fericit.
Îți doresc tot binele din lume,
Vlad
Un raspuns obiectiv la acest articol il puteti gasi intr-o extraordinara carte pe care o puteti citi aici: http://www.scribd.com/doc/34496666/Evolutia-Spre-Creator-Gheorghe-Sandu
refuzul ideii existenței unui creator vine din ridicarea științei pe un tron prea mare pentru ea … pleacă de la ideea că prin experimente și teste fără idei preconcepute se ajunge la o cunoaștere completă și suficientă a universului creat, al legilor care îl guvernează, astfel încât până la urmă vom deveni la fel de omniscienți și puternici ca dumnezeu …
asta e o erezie veche de când lumea, mitul lui prometeu cel răzvrătit împotriva zeilor care le-a adus o fărâmă din cunoașterea acestora fără voia lor are mii de ani vechime …
dumnezeu e exclus din ecuație pentru că nu mai avem nevoie de el … sau cel puțin asta susțin ateii, e o variabilă suplimentară inutilă în marea ecuație care explică matematic mecanismul de funcționare al lumii … o lume rece, determinist/haotică , fără suflet și fără copii privilegiați …
pentru simpla cercetare științifică ideea existenței unui dumnezeu cu puteri nelimitate e chiar supărătoare! cum să explici o înșiruire de cauze și efecte observate/măsurate prin experimente dacă la fiecare pas trebuie să îl iei în calcul pe doamne doamne!? dacă ce măsori/observi e rezultatul unei minuni ocazionale!? cum verifici asta?
așa că în lumea științei sa impus principiul nonexistenței demonului din umbră … briciul lui occam, necesitatea unui număr de ipoteze simple, cât mai putine la număr, când faci observații te limitezi la ce observi și nu te lansezi în ipoteze cu variabile ascunse, a mâinii invizibile a cuiva din umbră care intervine permanent pentru că astfel nu ajungi nicăieri!
“nothing behind the scene”! nu e nimic în spatele scenei! nici un păpușar din umbră! o axiomă utilă și absolut necesară raționamentului științific! de aici pleacă excluderea lui dumnezeu din creația sa! postularea existenței lui dumnezeu e o noțiune prea complexă și vastă pentru restul axiomelor mult mai simple!
te bazezi numai pe fapte și experimente observabile/măsurabile … numai că în urma succesului revoluției știintifice a ultimelor două secole, sprijinite pe asfel de premise, ignorarea variabilelor ascunse, a existenței/nonexistenței unui posibil păpușar din umbră, sa trecut ușor în extrema cealaltă … metoda științifică de cunoaștere e singura valabilă, universal valabilă și nu mai avem nevoie de alte forme de cunoaștere! asta e ce cred ateii, că singura formă corectă de cunoaștere e cea știintifică, celelate sunt învechite și inutile … intuiția, revelația religioasă, filozofia, religia, logica formală sunt toate aruncate la goșul de gunoi al istoriei …
știința e singurul dumnezeu și înglobează în el tot ceea ce era mai demult religie sau filozofie!
metoda științifică de cunoaștere e general valabilă … singura general valabilă … cum succesul acesteia constă printre altele în excluderea variabilelor ascunse din metoda știintifică de cunoaștere, asta înseamnă că e greșit să presupunem că există un dumnezeu! trebuie aruncat la gunoi, nu mai avem nevoie de el!
însă asta nu e decât o generalizare forțată și periculoasă! știința e domeniul cunoașterii unde putem folosi experimentul, observația directă și măsurarea precisă a cauzelor și efectelor! și nici pe departe nu poate îngloba toate domeniile cunoașterii umane unde teoria, intuiția și principiile bazate pe teorii neverificabile din cauza aplicării lor la domenii extrem de vaste, inaccesibile experimentului și instrumentelor de măsură, sunt singurele general valabile!
existența/inexistența lui dumnezeu nu poate fi demonstrată știintific! nu avem intrumentele de măsură necesare! nu putem observa acest lucru! de-aia problema asta e de domeniul religiei și filozofiei!
mai mult de atât, existența/inexistența adevărului e iar imposibil de demonstrat dpdv știintific! ca să ai coerența raținamentului logic e musai să îi postulezi existența! altfel devii ridicol cu toate hocus-pocusurile tale pseudoraționale!
că adevărul = dumnezeu e doar un mic detaliu, minor, peste care sar zglobii toți ateiștii și cercetătorii acestui secol al grăbiților, al vitezomanilor … nu mai contează de unde ai plecat, baza, fundația pe care ți-ai clădit castelul, că e nisip, că e piatră fermă, nu mai contează, decât rezultatul imediat, palpabil ar reginei acestor vremi, a științei …
ateistul devine nervos când aude de dumnezeu pentru că nu știe cum să îl bage în ecuație … îl încurcă, mai bine îl dă deoparte își pune ochelarii de cal și se autoconsolează că merge și așa! uite că se poate și fără el! ia mai lăsați-mă în pace cu dumnezeu în sus, dumnezeu în jos! 1 + 1 = 2 și fără dumnezeul vostru!
de aici ura lor pentru toate religiile! după atâtea minuni ale noii religii, doar porcul acum zboară! cu avionul!, turmele de dobitoace tot mai cred în dumnezeu! huoooooo! retardaților!
“teste fără idei preconcepute se ajunge la o cunoaștere completă și suficientă a universului creat, al legilor care îl guvernează, astfel încât până la urmă vom deveni la fel de omniscienți și puternici ca dumnezeu …
Fals. Și dacă ai cunoaște universul 100%, asta nu înseamnă că poți fi puternic ca Dumnezeu. A cunoaște pe deplin un lucru nu-ți dă neapărat puterea de a putea crea acel lucru.
Spui „existența/inexistența lui dumnezeu nu poate fi demonstrată știintific! nu avem intrumentele de măsură necesare! nu putem observa acest lucru! de-aia problema asta e de domeniul religiei și filozofiei!”
dar apoi arunci cu noroi în cel mai josnic mod: „huoooooo! retardaților!”
Comentariul nu denotă cunoaștere, denotă altceva.
Am scris și aici:
“Pai daca Dumnezeu a creat universul El nu poate fi gasit in univers pentru ca este in “afara lui”.
Dumnezeu nu poate fi descoperit in nici un fel de om si de mintea omeneasca pentru ca suntem limitati la cele 5 simturi si la spatiu si timp.
Dumnezeu nu este limitat de acestea pentru ca El le-a creat. Asa ca orice om om, fie el om de stiinta sau nu, care afirma cu certitudine ca NU EXISTA DUMNEZEU, este ori prost ori nebun.
M-am ingrozit citiind acete 2 comentarii!!!Este mai usor sa traim nepasatori ,este mai usor sa traim in mizerie,calcand pe fratele si pe prietenul nostru pt un trai” mai bun” .Nu i asa ?Este usor sa zicem ..’AAA nimeni nu ne cere socoteala “.Se vede clar” Caci din inima ies :ganduri rele,ucideri ,adultere,desfranari,frutisaguri,marturii mincinoase,hule”.Oare pana cand ?
Nu vreau sa fiu diabolic,dar credem an ceva an kare nici nu stium daka exista. Totu are un anceput ?,, dumnezeu sau dracu cum au aparut? Si pe ei iau creiat cineva ka nau aparut din senin.
In Biblie se spune ca “Dracu” (Lucifer, care la inceput a fost inger), ca de altfel si celelalte spirite a fost creat de Dumnezeu. Prin mandrie, Lucifer a decazut si… de aici s-a ales praful.
Daca te gandesti logic, nimic nu ar fi trebuit sa existe niciodata… dar totusi exista.
Tot logic este si faptul ca cineva (sau o forta, zi-i cum vrei) a trebuit sa existe inainte tuturor lucrurilor ca sa declanseze toata aceasta “nebunie” care este lumea…
Altfel am ajunge intr-o imbricatie infinita de genul ou-gaina, ou-gaina….