Dumnezeu există

de William Lane Craig (sursă)

Oamenii care ridică din umeri şi spun “Ce importanţă are dacă Dumnezeu există?” arată că încă nu s-au gândit foarte bine la acest lucru. Chiar şi filosofi atei precum Sartre şi Camus –care au meditat profund asupra acestei chestiuni– recunosc că existenţa lui Dumnezeu poate face diferenţa în viaţa unui om.

C.S. Lewis a remarcat odată că Dumnezeu nu e genul de lucru de care să putem fi interesaţi cu moderaţie. Până la urmă, dacă Dumnezeu nu există, nu avem niciun motiv să fim interesaţi de El. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu există, atunci această chestiune e de un interes covârşitor, iar principala noastră preocupare ar trebui să fie cum să ne raportăm în mod adecvat la această fiinţă de care depindem în fiecare clipă a existenţei noastre.

Oamenii care ridică din umeri şi spun “Ce importanţă are dacă Dumnezeu există?” arată că încă nu s-au gândit foarte bine la acest lucru. Chiar şi filosofi atei precum Sartre şi Camus –care au meditat profund asupra acestei chestiuni– recunosc că existenţa lui Dumnezeu poate face diferenţa în viaţa unui om. Daţi-mi voie să vă prezint trei motive pentru care existenţa lui Dumnezeu este o chestiune importantă:

1. Dacă Dumnezeu nu există, viaţa nu are niciun scop. Dacă eşti condamnat să mori, până la urmă felul cum trăieşti nu are nicio importanţă. Într-un final, nici măcar nu contează dacă ai existat sau nu. Sigur, viaţa ta ar putea avea un sens relativ prin faptul că i-ai influenţat pe alţii sau că ai schimbat cursul istoriei, dar, în cele din urmă, murim cu toţii şi nu are nicio importanţă cine eşti sau ce faci. Viaţa ta este nesemnificativă. [citește mai departe...]

4 comentarii

Despre boală… şi moarte – Părintele Porfirie

“Şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” ( Romani 14, 8 )

“Cândva ajunsesem pe patul de moarte. Păţisem o înfricoşătoare hemoragie gastrică datorită cortizonului pe care mi l-au dat la spital, când am făcut operaţia la ochiul pe care, în cele din urmă, l-am pierdut. Atunci locuiam într-o colibioară; încă nu zidisem mânăstirea. Din pricina istovirii, nu ştiam când e noapte şi când e zi. Am ajuns la moarte şi, totuşi, am trăit. Am slăbit mult. Mi s-a tăiat pofta de mâncare. Trei luni de zile am trăit cu trei linguri de lapte pe zi. Am fost salvat de o capră!

Trăiam cu gândul plecării. Am simţit o mare bucurie la gândul că-L voi întâlni pe Domnul. Aveam adânc înlăuntrul meu simţământul prezenţei lui Dumnezeu. Și Dumnezeu a voit atunci să mă întărească şi să mă mângâie cu ceva preabinecuvântat. De fiecare dată când simţeam că-mi iese sufletul, vedeam pe cer o stea care răspândea de jur-împrejur raze preadulci. Era strălucitoare şi foarte dulce. Era foarte frumoasă! Lumina ei avea multă dulceaţă. Era de un albastru deschis, ca diamantul, ca o piatră de mult preţ. De câte ori o vedeam, mă umplea de mângâiere şi de bucurie, căci înlăuntrul acelei stele simţeam că este toată Biserica, Dumnezeu Cel în Treime, Preasfânta Fecioară, îngerii, sfinţii. Aveam simţământul că acolo erau toţi ai mei, sufletele tuturor celor iubiţi ai mei, ale Bătrânilor mei. Credeam că, atunci când voi pleca din această viaţă, voi merge şi eu pe acea stea, nu pentru virtuţile mele, ci pentru iubirea lui Dumnezeu. Voiam să cred că Dumnezeu, Care mă iubeşte, îmi arată acea stea ca să-mi spună: “Te aştept!” [citește mai departe...]

28 comentarii

Ateii și bunul simț

Întotdeauna am încercat să fiu un om rezonabil, chiar și atunci când, intrând într-o polemică cu cineva, am susținut o părere diferită.

Din păcate se pare că românii NU ȘTIU (sau nu vor) să fie rezonabili. Din păcate se pare că multor români le sunt străine noțiuni elementare de bun simț.

În special în ultima vreme observ că sunt înjurat sau luat peste picior (și nu numai eu, ci și alți comentatori de pe acest site) pentru manifestul meu public al credinței în Dumnezeu.

Nu înțeleg de ce, acei oameni care nu sunt de acord cu această credință, aleg să se comporte în modul în care o fac pe dumnezeuexista.com.

Este ateu sinonim cu impertinent, obtuz, vulgar, sarcastic, needucat? Dacă da, mă bucur așa de mult că sunt creștin!
De ce credința în Dumnezeu deranjează atât de mult? Cu ce v-am greșit, oameni buni fiindcă am ales să credem? Am dat în cap sau am omorât pe cineva?

Strămoșii noștri și-au dat viața pentru Dumnezeu și credință, dovada vie că și acvila desenată pe drapelul țării poartă în cioc o cruce.
O mână de neisprăviți vin, în cel mai josnic mod cu putință, să înjure, să-și bage și să-și scoată în credință și în Dumnezeu.

Să le fie rușine!

PS: Începând de astăzi, comentariile se vor modera. Nu se vor aproba decât acele comentarii scrise pe un ton civilizat, indiferent dacă sunt pro sau contra credinței în Dumnezeu.

35 comentarii

Cum poți să-L descoperi pe Dumnezeu

Sunt, în sens rău, surprins de câtă ură există împotriva lui Dumnezeu. De cât de multă repulsie și derâdere creează un om care recunoaște, fățiș, că crede în Dumnezeu…

De unde vină această ură și acest refuz orb de a accepta ideea unui creator a toate? Este așa de stupidă ideea? În fapt, în mod rațional se impune ceva, cineva care a creat primul lucru și care la rândul lui să nu fi fost creat de cineva. Altfel, se ajunge la un nonsens, o imbricație matematică fără cap spre axa lui minus infinit.

Dacă suntem cât de cât raționali, realizăm rapid că o „nebunie” mai mare decât acceptarea acestei idei, a existenței unui Mare Creator, este cea a purei „întâmplări” prin care a fost creat Universul, Pământul și formele variate de viață și inteligență îl populează.

De ce „Big-Bang-ul” și Dumnezeu nu pot coexista? De ce nu poate exista ideea că Dumnezeu a dirijat acest „Bing-Bang” și că nimic nu s-a creat la voia întâmplării? De ce nu poate coexista laolaltă teoria creaționistă alături de cea evoluționistă? Sau e greu de închipuit că Dumnezeu, cel care a creat această minune de univers, nu poate „rectifica”, adapta și îmbunătăți pe parcurs speciile existente? [citește mai departe...]

12 comentarii