Despre boală… şi moarte – Părintele Porfirie

“Şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” ( Romani 14, 8 )

“Cândva ajunsesem pe patul de moarte. Păţisem o înfricoşătoare hemoragie gastrică datorită cortizonului pe care mi l-au dat la spital, când am făcut operaţia la ochiul pe care, în cele din urmă, l-am pierdut. Atunci locuiam într-o colibioară; încă nu zidisem mânăstirea. Din pricina istovirii, nu ştiam când e noapte şi când e zi. Am ajuns la moarte şi, totuşi, am trăit. Am slăbit mult. Mi s-a tăiat pofta de mâncare. Trei luni de zile am trăit cu trei linguri de lapte pe zi. Am fost salvat de o capră!

Trăiam cu gândul plecării. Am simţit o mare bucurie la gândul că-L voi întâlni pe Domnul. Aveam adânc înlăuntrul meu simţământul prezenţei lui Dumnezeu. Și Dumnezeu a voit atunci să mă întărească şi să mă mângâie cu ceva preabinecuvântat. De fiecare dată când simţeam că-mi iese sufletul, vedeam pe cer o stea care răspândea de jur-împrejur raze preadulci. Era strălucitoare şi foarte dulce. Era foarte frumoasă! Lumina ei avea multă dulceaţă. Era de un albastru deschis, ca diamantul, ca o piatră de mult preţ. De câte ori o vedeam, mă umplea de mângâiere şi de bucurie, căci înlăuntrul acelei stele simţeam că este toată Biserica, Dumnezeu Cel în Treime, Preasfânta Fecioară, îngerii, sfinţii. Aveam simţământul că acolo erau toţi ai mei, sufletele tuturor celor iubiţi ai mei, ale Bătrânilor mei. Credeam că, atunci când voi pleca din această viaţă, voi merge şi eu pe acea stea, nu pentru virtuţile mele, ci pentru iubirea lui Dumnezeu. Voiam să cred că Dumnezeu, Care mă iubeşte, îmi arată acea stea ca să-mi spună: “Te aştept!” [citește mai departe...]

28 comentarii

Cuvinte si sfaturi pentru suflet – Parintele Porfirie

“Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu.”

“Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu.”

“Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte.”

“Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam.”

“Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva.”

“Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule.” [citește mai departe...]

2 comentarii

Este Dumnezeu cu adevărat bun? A creat Dumnezeu iadul?

Fara îndoiala traim într-o epoca a apostaziei prezisa pentru vremurile din urma. În practica, cei mai multi oameni sunt atei, cu toate ca multi cred teoretic. Indiferenta si spiritul acestei lumi predomina pretutindeni.

Care este motivul acestei stari?

Motivul este stingerea dragostei. Dragostea de Dumnezeu nu mai arde în inimile omenesti, si ca o consecinta s-a stins si dragostea dintre noi.

Care este cauza stingerii dragostei de Dumnezeu? Raspunsul clar este pacatul. Pacatul este norul întunecat care nu lasa lumina lui Dumnezeu sa ajunga pâna la ochii nostri. Dar pacatul a existat din totdeauna. Cum am ajuns deci în aceasta stare, în care nu numai Îl ignoram pe Dumnezeu, ci chiar Îl urâm? Atitudinea contemporana a oamenilor fata de Dumnezeu nu este una de ignoranta sau simpla indiferenta. Daca îi cercetam cu atentie pe oameni, constatam ca ignoranta sau indiferenta lor este atinsa de o ura adânca. Dar nimeni nu uraste ce nu exista.

Cred ca astazi oamenii cred în Dumnezeu mai mult decât în orice alta epoca în istorie. Oamenii stiu despre Evanghelie, învatatura Bisericii si despre creatia lui Dumnezeu mai mult decât oricând. Ei au o constiinta profunda a existentei Lui. Ateismul lor nu este cu adevarat necredinta, ci o aversiune fata de Cineva pe care-L cunoastem bine, dar pe care-L urâm din toata inima, asa ca si demonii.

Îl urâm pe Dumnezeu, de aceea Îl ignoram, trecându-L cu vederea ca si cum nu L-am vedea si pretinzând ca suntem atei. De fapt Îl consideram dusmanul nostru. Negatia este razbunarea noastra, ateismul este înversunarea noastra. [citește mai departe...]

15 comentarii